cinema

Eric Rohmer

2011-06-02T14:42:00.000-07:00

Eric Rohmer e un regizor special.Special pentru ca are o marca a lui.Filmele sale sunt inconfundabile, invariant subiectul este dragostea,psihologia amantului,sotului,adolescentului, omului matur.Se comporta ca un savant care si-a ales o tema de cercetare si cu fiecare film se apropie mai mult de raspunsul pe care il cauta.
Subiectele lui Rohmer nu sunt senzationale, dar stie sa le expuna intr-o asemenea maniera incat par noi.De exemplu fiecare dintre noi barbatii are o slabiciune pentru o anumita parte a corpului feminin.Iata cum descrie asta Rohmer in "Genunchiul lui Claire", film in care un barbat intre doua varste isi satisface curiozitatile erotice cu niste adolescente aflate in vacanta.

Unul din filmele mele preferate este "Colectionera", in care e vorba despre o tanara care pare sa aiba un rand nesfarsit de amanti.Unii ar spune ca ii colectioneaza, altii ca e in cautarea barbatului ideal,sau ..

Alt subiect al filmului este dominatia rationalului asupra instinctului, simbolizate de gestul de razvratire al eroului principal, pe final, cand renunta la ultima lui cucerire

lectia de rock

2010-10-20T12:26:00.000-07:00

Stiu ca nu are legatura cu cinematografia, dar in seara asta am descoperit ceva prea deosebit ca sa nu scriu cateva cuvinte pe blog.Lectiile de rock ale lui Pittis din anii 90 de la radio 3 sunt disponibile aici http://www.radio3net.ro/sis/florian-pittis/?cx=radio3net
Este emisiunea mea preferata de radio din adolescenta si ii datorez in mare parte cunostintele mele de rock si gustul pentru muzica de calitate.
Multumesc Florian Pittis !

despre umilinta

2010-09-12T06:45:00.000-07:00

E greu sa iti imaginezi un om care sa suporte umilinta pana la capat.Sa accepte orice fara sa comenteze, fara sa raspunda, fara sa se razbune.Sa intoarca si obrazul celalalt.Nu din teama sau din masochism, ci din dorinta de a respecta regulile unei societati.Niste reguli care au facut ca Japonia sa fie probabil cea mai avansata tehnologic tara din lume, dar si probabil cea mai greu de inteles pentru noi, europenii .
Filmul lui Alain Corneau, Stupeur et tremblements -Teama si tremur , relateaza incercarea esuata a unei belgience de a se integra in societatea japoneza, punand accentul pe efortul ei de a rezista intr-o multinationala nipona.

Filmul e o tragicomedie care m-a miscat mai ales din cauza anlizei psihologice pe care naratorul - una si aceeasi persoana cu actrita principala - o face angajatilor companiei.Mi-a placut jocul lui Sylvie Testud , plin de umor , sensibilitate si inteligenta dar si optimismul si candiditatea personajului pe care l-a interpretat.

cateva cuvinte despre filme

2010-09-02T14:25:00.000-07:00

Am renuntat de cateva luni la planul meu de a-mi imbogati cunostintele cinematografice vizionand doar filmele unor regizori consacrati.Ultimele incercari - Tarkovski si Resnais - m-au convins ca pentru un film trebuie sa fii pregatit, trebuie sa ai o anumita maturitate cinematografica ca sa-l poti intelege.E ca si cum ai incerca sa asculti jazz cand tu inca nu stii ce e aia muzica clasica sau blues-ul.Asa ca pana voi ajunge la acea maturitate am sa revin la programul meu haotic de film.Prima pelicula am urmarit-o chiar in seara asta si vine din Franta:

Se numeste intr-o traducere aproximativa "Bine ati venit in Picardia" si este o comedie care speculeaza toate micile surprize placute si neplacute pe care o persoana le poate avea atunci cand intra in contact cu o regiune din aceeasi tara, dar diferita ca limba, cultura, clima, etc.Mi-a placut sa vad in acest film acea celebra "joie de vivre"- bucurie de a trai - a francezilor, care totusi nu se aseamana cu mediteraneano-balcanicul nostru "dolce far niente".O bucurie de a trai calculata care nu-i impiedica sa munceasca cu seriozitate in timpul zile si seara sa o petreaca pana tarziu in baruri , stadioane,teatre.
A , si mi-a mai placut ceva: patriotismul local al acelor oameni.Sunt mandri ca vorbesc cu accentul lor, ca beau berea lor traditionala, ca merg la meciul echipei lor care e in divizia a treia si asta mi se pare ceva demn de respectat.

Eu cand vreau sa fluier , fluier

2010-03-26T15:27:00.000-07:00

Eram curios sa vad cum e filmul care a castigat "Ursul de argint -marele premiu al juriului" anul acesta,mai ales ca e vorba de un film romanesc.E povestea unui tanar detinut,parasit in copilarie de mama, care incearca sa evite ca fratele sau sa treaca prin aceeasi calvar ca dansul.
Ce mi-a placut: povestea de dragoste dintre el si studenta care isi facea practica la inchisoare.Jocul lui Silviu, mai ales cel fara cuvinte, e foarte expresiv.
Ce nu mi-a placut: in dorinta de a crea o atmosfera cat mai autentica, in film joaca ca actori multi puscariasi care nu au un mare talent actoricesc,De aceea filmul sufera pe alocuri din cauza unor mici exagerari ale acestor indivizi.De asemenea scenele in care fiul si mama apar (in special cearta) mi se par slabe, nu preau au ritm.Nici directorul inchisorii nu joaca prea bine, e un tip bun pentru comedii , nu pentru drame.

Cu toate stangaciile astea, filmul merita vazut, nu datorita povestii principale - pentru noi romanii e ceva atat de banal incat aproape ca ne plictiseste - ci mai ales datorita felului cum e descrisa relatia dintre cei doi actori principali.

El norte de Gregory Nava

2010-03-23T14:59:00.000-07:00

Cautand in seara asta prin colectia mea de filme, nu reuseam sa ma hotarasc ce sa aleg.Eram prea prost dispus ca sa vad un film rusesc,prea plictisit de scenariile de la Hollywood, prea obosit pentru un film asiatic...doar un film hispanic as fi putut suporta, totdeauna ma relaxeaza cand aud vorbindu-se in spaniola, imi cere cea mai putina concentrare.Si pana la urma am facut o alegere buna..

El norte e un film de peste 2 ore, care relateaza povestea a doi frati care fug ilegal din Guatemala in State,fascinati de visul american si urmariti din motive politice de autoritati.Cat de dura este trecerea de la viata intr-o societate semisclavagista, aproape medievala si cea mai dura economie de piata de pe planeta, care este adevarul intreg care se ascunde in spatele mitului nord american, cam asta e tema centrala a filmului.Sunt puse in antiteza viata mult mai umana dintr-o tara subdezvoltata,in care familia, prietenii, credinta sunt foate importante si traiul incordat, ritmul de viata intens in societatea nord americana.Aici ai cuptor cu microunde, masina de spalat, haine din reviste, libertatea sa spui ce vrei,- atunci cand ai timp -,
Uneori unele lucruri sunt prea frumoase ca sa fie adevarate, asta descopera si cei doi tineri, intr-un mod patetic si dramatic.Toate beneficiile vietii intr-o tara civilizata trebuie platite si nu vin de la sine.Trebuie sa accepti sa faci si lucruri care nu iti plac daca vrei sa supravietuiesti.Stresul cotidian umbreste bucuria revederii celor dragi seara, fiecare zi te face mai putin om si mai mult o masina care trebuie sa se perfectioneze.
E o poveste a imigratiei, a viselor celor care isi parasesc casa in speranta unei vieti mai bune.

De-a lungul istoriei omenirii au fost puse in practica mai multe sisteme de organizare sociala si economica: sclavagismul,feudalismul,comunismul,capitalismul etc.In oricare din aceste perioade marea majoritate a oamenilor a trait prost.La sclavagism si la feudalism e de la sine inteles de ce, fiindca acolo era o clasa mare de oameni care era obligata sa munceasca pentru clasa favorizata,dar la comunism si capitalism poate e mai greu de inteles, pentru ca teoretic scopul acestor sisteme este o buna functionare a societatii in ansamblu si o bunastare a membrilor ei.Si sunt sigur ca daca oamenii care au trait in acest sistem ar fi respectat regulile jocului,si asta toti, ar fi existat o lume in care nu s-ar fi murit de foame, nu ar fi existat oameni bolnavi care sa nu fie tratati.Dar natura omului,instinctul de supravietuire, de acumulare de capital nu va fi schimbat de nici un fel de oranduire.Si in State si in Guatemala si in Romania se fac nedreptati, si sub turnul Eiffel si pe malul Gahluiului poti fi talharit, visul american e doar o iluzie.

Concertul de Radu Mihaileanu

2010-03-15T13:53:00.000-07:00

Filmul e o comedie care rar te face sa razi,dar te face fericit.E o comedie de atmosfera, nu de replici.Totul e jovial: protagonistii iti starnesc simpatia, scenariul nu pot zice ca e rau, dar e foarte previzibil.Dar e ca atunci cand stii ca o sa se intample ceva frumos..Actiunea se petrece la inceput in Rusia de dupa Perestroika, apoi la Paris.Un dirijor de la Balsoi este retrogadat la statutul de om de serviciu pentru ca ia apararea muzicienilor evrei pe vremea lui Brejnev.Dupa 30 de ani ,reuseste sa mearga la Paris sa tina un concert cu o orchestra incropita din fostii sai prieteni din tinerete.Filmul pare foarte romanesc, desi actorii romani sunt in minoritate, si asta din cauza costumelor,a figurantilor, a replicilor si a scenariului .Totul e imbibat parca de o atmosfera care ne e foarte familiara.Un film foarte cuminte, pozitiv si naiv, dar nu un film de 7.9 cat e acum pe IMDB.Eu l-as pozitiona cam intre 7 si 7.5.E genul pe care il uiti dupa o zi, nu e in nici un caz vreo referinta.Dar clar peste "The Hurt Locker".L-am vazut ieri si inca il am proaspat in minte...Cum se poate acorda Oscarul pentru asa ceva?

Lung metrajul lui Mihaileanu incepe cat se poate de prost, kitchios, cu actori care parca nu reusesc sa-si joace bine rolul, cu o poveste in pripa a adunarii unei orchestre improvizate.Contrastele sunt parca prea stridente.Dupa jumatate de ora am intrat pe blog ca sa-l injur,am scris cateva propozitii si dupa aia am vazut restul.A fost din fericire inca o lectie pe tema nu trage concluzii decat la final, sau nu prima ci ultima impresie conteaza.Mihaileanu triseaza in a doua parte a filmului si redreseaza pelicula.Pur si simplu tranteste vreo 20 minute dintr-un concert de vioara al lui Ceaikovski si salveaza filmul.Bucuria celor care canta e molipsitoare, si mi-a facut un chef nespus sa merg vineri la filarmonica...Cine stie, poate o sa fie Ceaikovski :)

Mai jos , miniinterviuri cu Radu Mihaileanu:

Kieslowski

2010-01-14T12:27:00.000-08:00

Incep prin a spune ca Kieslowski este cel mai mare regizor ale carui filme le-am vazut.Voi pastra toate filmele lui, si am de gand sa le revad de cate ori o sa mi se pare ca incep sa le uit.Poate pentru ca ma recunosc in gandurile si actiunile eroilor lui, cum probabil multi dintre noi ne recunoastem.Sau poate pentru ca mi-ar fi placut sa fi spus ceea ce scrie in scenariile lui.Sau pentru ca imi aduce aminte de Dostoievski.

Trilogia culorilor este cel cele mai comercial film al lui, cred ca si ultimul, aparut dupa 90.Nu cred ca a vrut sa-l faca comercial pentru bani, ci mai degraba pentru a rezista concurentei filmelor americane care incepsusera invazia in acea vreme.Juliette Binoche si Irene Jacob, doua actrite foarte expresive, si naturale joaca rolul unor femei singure,independente dar care isi gasesc cu greu echilibrul interior.

Scenariul este doar un pretext pentru a face un film,Kieslowski foloseste povestea doar pentru a pune oamenii in anumite situatii ca sa-i observe si sa scoata in evidenta diverse aspecte ale naturii umane.Aproape fiecare scena prezinta un arhetip, are un simbol pe care-l poti deslusi: cainele care fuge din lesa si il conduce astfel pe stapan spre un loc predestinat, porumbelul care marcheaza un om cu excremente :), cubul de zahar care se impregneaza de cafea,scena in care eroina refuza sa se alature majoritati care vrea sa parasca o vecina la politie.Kieslowski nu e un original, un timp care inventeze ceva nou.E un clasic care vrea sa reaminteasca oamenilor ca orice exista in jurul lor are un simbol, o valoare, nu este in zadar acolo langa ei.

Albastru:Cum reuseste sa treaca o femeie peste moartea sotului ei.Incearca la inceput sa uite, sa fuga de amintirea lui, dar pana la urma realizeaza ca singura ei sansa de a supravietui este sa se impace cu ideea ca el nu mai exista.

Alb:Un polonez emigrat la Paris se indragosteste de o frantuzoaica care nu ii impartaseste sentimentele.Isi insceneaza propria moarte pentru a o atrage in Polonia si a o cuceri.

Rosu:Un judecator la pensie foloseste aparatura de interceptare pentru a spiona discutiile telefonice ale vecinilor.

In filmuletele de mai jos Kieslowski explica singur ce a vrut sa spuna cu anumite scene din aceasta trilogie:

Dekalog

E capodopera sa.Fiecaruia din cele 10 pacate capitale de pe tablele legii primite de Moise ii este dedicat un film.Filmele nu sunt religioase, unele chiar sugereaza ca exista cazuri in care poruncile nu pot fi respectate.Este o serie despre natura complexa si duala a fiintei umane, omul este mai degraba scuzat si iertat decat condamnat pentru ce face.

Printre subiectele abordate este cazul unui barbat cu probleme sexuale care este inselat de sotia sa desi aceasta ii promisese ca o sa fie fidela, cazul unui profesor de stiinte care crede ca totul poate fi calculat, doi colectionari de timbre care se lacomesc sa isi completeze colectia cu un timbru furat ,un tip care ucide cu sadism un sofer de taxi,etc.

De fiecare data Kieslowski insista asupra imaginilor care vor sa explice ce simte subiectul care face respectivul pacat.In cazul ucigasului placerea sadica pe care o simte cand isi stranguleaza victima, satisfactia de a face rau, pasiunea cu care se dedica actiunii sale ca si cum nimic altceva n-ar fi existat,felul in care se joaca cu victima, prelungindu-i agonia si incercand astfel sa-si prelungeasca propria placere.Vedem apoi teama cu care is priveste propria moarte, panica care il cuprinde cu fiecare secunda cu care se apropie pedeapsa capitala, momentele de cainta si secventele care vor sa arate ca ucigasul este totusi un om.

Kieslowski colaboreaza la aceasta mini-serie cu un compozitor a carui muzica se potriveste destul de bine cu atmosfera filmului, de exemplu

Ar fi multe de scris despre Dekalog,dar nu vreau sa povestesc tot filmul aici.Ideea e ca fiecare din cele 10 ore de vizionare merita efortul.
Faptul ca regizorul a fost pasionat de fotografie si documentar e vizibil in toate filmele lui cre sunt pline de secvente autentice, in care sunt filmati oameni in ipostaze reale: batrani care se straduiesc sa ridice obiecte, oameni care se cearta in sedinte.Are o fascinatie pentru oamenii cu handicap, pe care ii prezinta intr-o lumina foarte pozitiva, incercand sa arate ca intre noi cei "normali" si ei nu e sau nu ar trebui sa fie vreo diferenta.( asta poate din cauza lui taicasu care a fost bolnav toata viata si amurit tanar)

Mai are o serie de filme cel putin la fel de interesante.Cateva sunt de factura sociala, legate de viata polonezului de rand in perioada comunista a anilor 80, cand tara era cuprinsa de revolte ale sindicatelor si ale studentilor.De exemplu are un film foarte tare (A short working day) in care e povestita o zi din viata unui secretar de judet in timpul unei astfel de revolte, cum incearca el sa calmeze muncitorii din piata orasului, incearca sa imprastie membrii de partid printre protestatari pentru a echilira balanta, trage de timp pentru a-i face pe oameni sa se obisnuiasca cu situatia.Genu asta de filme merita vazute ca sa poti sa realizezi ce distanta era intre noi si polonezi in acea perioada, ce puteau ei sa spuna despre regim atunci fara sa fie bagati la inchisoare.

Un alt film deosebit e "Amator Camera Bluf",care are ca subiect de background evolutia unui om de la pasionat de film la regizor amator si apoi profesionist.Subiectul real e rolul artei si al artistului precum si relatia dintre adevar si arta.Trebuie arta folosita pentru a prezenta realitatea (cum e in cazul documentatului), sau pentru a crea un plan imaginar in care sa expunem, de multe ori izolat de realitate, teme de interes?Regizorul sugereaza ca uneori adevarul poate face rau, ca uneori poate e mai bine sa te abati de la principii pentru a te bucura de ceea ce ai.

Am vrut initial sa scriu cateva cuvinte despre toate filmele de Kieslowski pe care le-am vazut, dar nu cred ca are rost, ar lua si mult timp.Daca vedeti macar unul din cele de mai sus o sa vreti sa vedeti probabil si altele.
In epsiodul urmator: scoala olandeza de film

Wong Kar Wai

2009-12-31T06:09:00.000-08:00

Fiecare regizor creeaza prin filmele sale un mic univers asupra caruia isi pune mai mult sau mai putin amprenta.Filmele lui Wong sunt inconfundabile, nu neaparat datorita jocului extraordinar al actorilor, ci atmosferei pline de muzica,culoare si emotie.Actorii sunt in cam toate filmele lui aceeasi,si vorbesc destul de putin.Mai mult vorbeste regizorul prin vocea de fundal.Scenariile sunt in general slabe, adica nu exista ceva care sa te intrige prea mult, povestea filmului e saraca.Dar asa banuiesc ca sunt cam toate filmele de factura psihologica.
Nu abordeaza subiecte, ci mai degraba teme sufletesti ca melancolia,memoria,dragostea,fidelitatea,suferinta,nostalgia,singuratatea. Prin urmare e destul de patetic.De asemenea, nu trage concluzii sau din ce am inteles eu nici macar nu le sugereaza.Acorda libertatea privitorilor sa inteleaga fiecare ce vrea.Asta mi-a placut pentru ca mi se pare un semn de respect la adresa celorlalti, nu-mi plac regizorii care incearca sa isi impuna filosofia, imi plac doar cei care o prezinta.
Personajele sunt rigide, nu se schimba de-a lungul filmului, indiferent din tipul de experienta prin care trec.Lipsa asta de flexibilitate duce la o interactiune destul de dureroase intre personaje.De fapt Wong isi imparte cam toti eroii sai in oameni care sufera si oameni care ii fac pe altii sa sufere.Nu neaparat in rai si buni ci mai degraba exprima vechiul principiu chinezesc yin-yang, in cazul de fata in antigonia activ-pasiv.
E destul de greu sa-i vezi toate filmele unul dupa altul.Sunt deprimante si cam amarui,mai ales datorita povestilor de dragoste neimplinite.Oamenii lui Wong nu rad, cel mult zambesc, multi dintre ei sunt putin schizofrenici, putin sociofobici.Deci daca sunteti bine dispusi, nu va uitati la filmele lui KWW.
In filmele lui KWW oamenii au in general probleme cu memoria, sau poate ca vor sa uite, face parte din instinctul de supravietuire.Uita pentru un timp si apoi amintirile revin puternic,ca o criza periodica.Personajele sunt prinse de un fir extrem de subtire de realitate ,nu actioneaza, doar simt.
90 la suta sunt secvente cu intalniri intre un barbat si o femeie, amanti,fosti amanti sau viitori amanti.insista mult pe scenele de dragoste dintre personaje.
Are multe laitmotive in muzica si in replici: "Stii ce se intampla in trecut cand un om avea un secret? - Urca pe un munte si cauta un copac;facea o gaura in el, soaptea secretul in gaura, iar apoi o astupa cu pamant." Astfel secretul ramanea acolo pentru totdeauna iar el scapa de apasarea lui.
Am incercat sa ma uit la niste interviuri cu Kar Wai, dar nu am putut pentru ca mi s-au parut plictisitoate.Nu spune lucruri prea inteligente, doar banalitati.Poate ca asta nu inseamna ca nu a are nimic de spus, a spus suficient cu filmele sale.Poate ca nu stie sa vorbeasca, sau ii este greu sa se exprime in engleza.
Practic cu ce am ramas dupa ce am vazut 8 filme KWW ? Am uitat titlul unora dintre ele deja dupa o saptamana, iar multe din secventele pe care mi le amintesc sunt difuze, nu mai stiu exact din ce film fac parte.Cred ca am ramas mai mult cu o senzatie decat cu o idee.Senzatia ca de acum inainte ceea ce au simtit personajele din film face parte din mine, ca am asimilat ce au trait si acum face parte din memoria mea afectiva.

Dar gata cu vorbaria, va las sa descoperiti singuri cateva scene, poate va deschid apetitul.

Incep cu un film pe care l-as mai vedea de cateva zeci de ori,Chunking Express.Il consider cel mai frumos film al lui, fara a fi cel mai bun.In scenele de mai jos o tipa care lucreaza la un fast food se indragosteste de un politist, reuseste sa faca rost de cheile de la apartamentul lui, si il viziteaza cand acesta nu este acasa.

In filmul urmator, doua cupluri se muta in apartamente vecine.Tipul din cuplul 1 si tipa din cuplul 2 devin amanti.Ceilalti doi incearca sa treaca impreuna peste acesta problema si devin prieteni.

Continuam cu "Happy together" , povestea a doi homosexuali(!!! stiu, asta e principalul defect al filmului) asiatici care emigreaza in Argentina.Antiteza intre spiritul de sacrificiu si egoism.

"2046" e un film ceva mai spectaculos decat celelate, are si putin SF.Imi aduce aminte de "The fountain", ca la un moment dat nu mai stiam care e diferenta intre vis si realitate.Despre amintiri si retrairea lor.

Mai jos sunt niste coloane sonore care mi-au placut din filmele sale